Somnoroasele păsărele s-au trezit s-audă glasul
Care topește și gheața, care-alungă necazul.
Farmecul eminescian face izvoare să suspine
Creații pline de har ne încarcă doar cu bine.
Cu ochi ce izvorăsc scântei
Se uită-adesea-n ochii mei
Și cu blându-i glas îmi spune:
- Tu îmi vei călca pe urme!
Și cum să nu citească omul
Ceea ce-a lăsat Dumnezeu?
Eminescu, ca și pomul,
Înflorește tot mereu.
Iar te-ai cufundat în stele?
Te-ai pierdut iar printre rânduri?
Iarăși muza ți-ai ascuns-o după gingașe perdele
Și corabia vieții iară și-e plină de gânduri!
Doar tu, dragă Eminescu, aduci primavara-n cuvinte
Și luându-te exemplu noi toți mergem înainte.
Iar de astăzi îți va spune un înger că eu te chem,
Să vii sau măcar să-cerci să-mi dai te rog un semn.
Nu te întrista oftând în van,
Nu trece în rânduri de pian.
Melancolia îți face viața tristă
Dar orice-ar fi poezia ta există!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu